Trump, nemulțumit de atacurile Rusiei în Ucraina: „Bombardează ca nebunii”. De ce SUA nu au impus taxe vamale Moscovei
Președintele american Donald Trump a declarat luni că este „nemulțumit” de acțiunile militare ale Rusiei în Ucraina și a acuzat armata rusă că „bombardează ca nebunii” chiar în timp ce negocierile pentru încetarea conflictului sunt „aproape” de un acord, relatează News.ro. Trump a explicat și că Statele Unite nu au impus taxe vamale Moscovei, întrucât nu desfășoară relații comerciale cu o țară aflată în război.
