Zeci de localități afectate de ploi și viituri: sute de persoane evacuate. Zonele cu risc ridicat și restricțiile de trafic impuse
Mai 29, 2025 - 00:01
0 0
Miercuri seară, autoritățile au decis evacuarea a sute de persoane din două localități din Covasna, din cauza pericolului privind inundațiile. Peste 6o de localităţi din 16 judeţe şi municipiul Bucureşti au fost afectate de precipitaţiile abundente. Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din zeci de curţi şi locuinţe inundate şi pentru îndepărtarea a 23 de copaci prăbuşiţi, 2 autovehicule fiind avariate. De asemenea, circulaţia a fost temporar blocată pe trei drumuri naţionale şi pe două drumuri judeţene. În localitatea Ciugheş, judeţul Bacău, podul provizoriu peste râul Trotuş a fost luat de ape, iar 1.778 persoane au fost izolate rutier. Salina Praid este inundată. Concomitent, autoritățile au emis cod roșu de inundații în județele Botoșani și Iași.