Ruşii au atacat iar cu drone Shahed portul Izmail, lângă România. Au distrus o sucursala a Poştei
Mai 30, 2025 - 13:09
0 0
Rușii au atacat din nou Ucraina cu drone și rachete în noaptea de joi spre vineri. Au lansat două rachete balistice Iskander și 90 de drone de atac Shahed sau Geran spre regiunile Harkov, Odesa și Donețk. Au fost lovite o sucursală a poștei din Izmail, la granița cu România, un bloc din Donețk și un depou de troleibuze din Harkov. Ucrainenii susțin că 56 de drone au fost neutralizate. Locuitorii din zona de nord a județului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert de avertizare că ar putea cădea obiecte din spațiul aerian. MApN a precizat ulterior că, până în prezent, nu există informații sau date privind un posibil impact accidental pe teritoriul țării noastre.