România și Franța solicită amânarea aplicării acordului comercial UE - Mercosur. Precizările ministrului Agriculturii
Iulie 14, 2025 - 15:35
0 0
Ministrul Agriculturii Florin Barbu a anunțat că a discutat, la Bruxelles, cu omoloaga sa din Franța să amâne cu cel puțin doi ani aplicarea acordului de liber schimb între UE și blocul Mercosur din America Latină, „pentru a permite statelor membre să realizeze o analiză detaliată a efectelor asupra fermierilor și asupra siguranței alimentare”. Ministra franceză Annie Genevard a propus inițierea unei declarații comune de opoziție față de forma actuală a acestui acord, demers căruia i se vor alătura alte state membre precum Italia, Austria, Polonia și Ungaria.