Reacţia lui Grindeanu după ce două trenuri s-au ciocnit în gara Constanța: Astfel de situaţii pot deveni tragedii
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că inspectorii Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română şi ai Agenţiei de Investigare Feroviară Română vor stabili cauza incidentului feroviar din Gara Constanţa şi, după ce vor fi identificate motivele, va dispune măsuri urgente pentru a evita, pe viitor, astfel de situaţii. Pompierii au menţionat că 24 de persoane au fost evaluate medical, iar şapte dintre acestea au ajuns la spital.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunat că inspectorii Autorităii de Sigurană Feroviară Română i ai Ageniei de Investigare Feroviară Română vor stabili cauza incidentului feroviar din Gara Constana i, după ce vor fi identificate motivele, va dispune măsuri urgente pentru a evita, pe vii...