Probleme cu stocurile de medicamente în România. Farmacist: Lipsesc pentru toate categoriile de afecţiuni. Ce s-a întâmplat cu Ozempic
Beatrice Speteanu, farmacist şi preşedinte al Asociaţiilor Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor a declarat pentru News.ro că problemele care există la început de an în farmacii duc la discontinuităţi în privinţa unora dintre medicamente. Pe de o parte, este vorba despre modul în care îşi fac necesarul producătorii şi, pe de alta, este vorba despre plăţile întârziate pentru medicamentele cuprinse în programele naţionale. Pe lângă acestea, există şi lipsa multor medicamente care pleacă din ţară prin export paralel pentru că în România preţul este unul foarte mic şi nu rentează pentru producători.
Beatrice Speteanu, farmacist i preedinte al Asociaiilor Farmaciilor Tradiionale i a Practicienilor a declarat pentru News.ro că problemele care există la început de an în farmacii duc la discontinuităi în privina unora dintre medicamente. Pe de o parte, este vorba despre modul în care îi fac necesar...