Negocieri Rusia-Ucraina, încheiate după 40 de minute de discuții. Părțile au căzut de acord asupra unui schimb de prizonieri
Iulie 23, 2025 - 23:49
0 0
A treia rundă de negocieri între Rusia şi Ucraina s-a încheiat miercuri seara, la Istanbul, după aproximativ 40 de minute, anunţă agenţia oficială rusă TASS. Întâlnirea a fost precedată de o întâlnire față în față între şefii celor două echipe. Cele două părţi au convenit să facă un nou schimb de personal, dar de data aceeasta nu este vorba doar de militari, ci şi de civili. Decizia în legătură cu a patra rundă de negocieri va fi luată după punerea în aplicare a noilor acorduri, a informat o sursă TVPWorld.