Momentul în care un avion al Poliției thailandeze se prăbușește în mare, la câțiva metri de țărm. Şase oameni au murit
Şase persoane au murit după ce un avion al Poliției Thailandeze s-a prăbușit în mare. Tragedia a avut loc în timpul unui zbor de antrenament pentru parașutism. Momentul prăbuşirii a fost surprins de camere şi arată cum aeronava a căzut foarte aproape de ţărm. Conform primelor informaţii, avionul se îndrepta spre o zonă rezidențială. În ultimul moment, însă, piloții au reușit să îl direcționeze către mare pentru a evita alte victime de pe uscat.
