După două incidente în mai de două luni, primarul Fritz face anunțul. Unde se va muta Secția de Obstretică a Maternității Odobescu: activitatea, reluată în martie
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a anunțat, marți, că a ajuns la un acord de principiu pentru relocarea Secției de Obstetrică a Spitalului Municipal (Maternitatea \"Odobescu\") în clădirea unei foste maternități private, din zona Blașcovici a orașului, pentru trei ani. Anunțul vine la o zi după ce o altă bucată de tavanul clădirii vechi de 120 de ani s-a prăbuşit. Incidentul revoltător vine la nici două luni după o întâmplare similară, fapt ce a dus atunci la închiderea unității medicale. De atunci, toate cazurile de la spitalul care aparține primăriei sunt trimise la Maternitatea Bega, care aparţine de Spitalului Judeţean, fapt ce a făcut ca volumul de muncă să se tripleze.
Potrivit edilului, municipalitatea și Spitalul Municipal pregătesc relocarea, astfel încât activitatea medicală să fie reluată începând cu luna martie.În context, primarul cere Guvernului sprijin financiar pentru proiectul Timișoarei de a construi un nou spital municipal modern, la care administrați...