Doi soţi au murit împreună, după ce au fost luaţi de ape în timp ce erau în drum spre muncă. Furtuna Laurence a făcut prăpăd în Spania
Trei persoane au murit în Andaluzia după ce furtuna Laurence a făcut prăpăd în Spania. Printre cei care şi-au pierdut viaţa se află un cuplu care a fost luat de ape în timp ce era în drum spre muncă. Vremea extremă a dus la ploi torenţiale şi râuri care au ieşit din matcă. În mai multe zone, şcolile au fost închise şi mii de oameni au fost evacuaţi ca măsură de precauţie.
