Doi meteoriți găsiți în Sahara ar putea proveni de pe cea mai puțin studiată planetă din sistemul solar. Concluziile experților
Iulie 20, 2025 - 07:07
0 0
Cercetătorii suspectează că doi meteoriți găsiți în deșertul Sahara în 2023 ar putea proveni inițial de pe Mercur, ceea ce i-ar transforma în primele fragmente identificate ale celei mai interioare planete din sistemul solar. Cea mai puțin studiată și mai misterioasă dintre planetele stâncoase ale sistemului solar, Mercur este atât de aproape de Soare încât explorarea sa este dificilă chiar și pentru sonde. Doar două nave spațiale fără echipaj au vizitat-o până în prezent - Mariner 10, lansată în 1973, și Messenger, lansată în 2004. O a treia, BepiColombo, este pe drum și urmează să intre pe orbită în jurul planetei la sfârșitul anului 2026, anunță CNN.