Berlinul își adună experții, pentru a verifica securitatea sistemelor de armament americane din dotarea Armatei
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, are în vedere o reuniune de experţi cu privire la securitatea sistemelor de armament americane ale Bundeswehr (armata germană), într-un moment în care virajul strategic întreprins de preşedintele Donald Trump face să apară îndoieli cu privire la fiabilitatea aliatului american, afirmă joi cotidianul Süddeutsche Zeitung, citat de AFP, preluată de Agerpres.
